În termen de maximum 60 de zile calendaristice, administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă, conform unui proiect de lege promulgat astăzi de șeful statului.
Administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă.
După ce Guvernul a prelungit anul trecut amânarea termenului până la care administratorii de bloc vor trebuie să obțină atestarea din partea primăriilor, președintele Iohannis a promulgat vineri un proiect de lege care acordă administratorilor încă un an răgaz în acest scop. Termenul limită pentru obținerea certificatelor de atestare va fi acum 1 ianuarie 2022.
După ce Guvernul a prelungit anul trecut amânarea termenului până la care administratorii de bloc vor trebuie să obțină atestarea din partea primăriilor, Parlmentul a decis acum să le mai acorde administratorilor încă un an răgaz în acest scop. Termenul limită pentru obținerea certificatelor de atestare va fi acum 1 ianuarie 2022.
Administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă.
Persoanele care doresc să își continue activitatea de administrator de condominii vor avea la dispoziție mai bine de doi ani pentru a obține din partea primăriilor atestarea, cerută de noua lege, privind această calitate de administrator. Guvernul a semnat acum o ordonanță pentru amânarea aplicării noilor reguli.
Persoanele care doresc să își continue activitatea de administrator de condominii vor avea la dispoziție mai bine de doi ani pentru a obține din partea primăriilor atestarea, cerută de noua lege, privind această calitate de administrator. Guvernul a pregătit o ordonanță pentru amânarea aplicării noilor reguli.
Administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă.
Administratorul judiciar al Asesoft Technologies SRL Ploiești, Via Insolv, va propune judecătorului sindic intrarea companiei controlate indirect de Sebastian Ghiță în procedura generală a falimentului pentru că debitoarea, aflată în insolvență din iunie 2016, nu a depus un plan de reorganizare în termenul legal, potrivit unui document consultat de Profit.ro.
Consorțiul format din firmele Euro Insol, fostul administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, controlat de avocatul Remus Borza, și Prime Insolv Practice, unde unul dintre asociați este Andreea-Florentina Blejnar, soția fostului șef al ANAF Sorin Blejnar, a fost propus să gestioneze insolvența Electrocentrale București (ELCEN) de către creditorul Piraeus Bank.